Daune

Ce faci daca esti implicat intr-un accident rutier?

Accident usor

În cazul unui accident in care au fost impliate doar doua vehicule şi care nu s-a soldat cu vătămări corporale şi/sau deces:
  • Cei doi conducatori auto accepta solutionarea prin procedura de constatare amiabila
    • Formularul poate fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului: pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri.
    • Formularul „Constatare amiabilă de accident”, completat şi semnat de ambii conducători ai vehiculelor implicate, conţine informaţii privind cauzele şi împrejurările producerii accidentului. Acesta nu stabileşte vinovăţia în producerea evenimentului. Totodată, este important de ştiut că folosirea formularului este opţională şi nu obligatorie, fiind o alternativă la varianta tradiţională (constatarea poliţiei).
    • Asigurătorul RCA este cel care stabileşte dreptul la despăgubire în baza formularului „Constatare amiabilă de accident”.
  • Daca una din părti nu este de acord cu semnarea acestui document, atunci constatarea accidentului va putea fi facuta numai de unitatea de politie competentă, pe raza căreia s-a produs accidentul:
    • dacă optaţi pentru aceasta variantă, şoferul găsit vinovat va fi sanctionat contraventional conform prevederilor legale (amendă, penalizare puncte);
    • mergeţi împreună la secţia de poliţie pe raza căreia a avut loc accidentul;
    • poliţia va încheia procesul verbal, va stabili vinovăţia şi îţi va elibera autorizaţia de reparaţie;
    • şoferul găsit vinovat va da o copie a poliţei sale RCA celuilalt şofer;
    • şoferul păgubit va merge cu procesul verbal, copia după poliţa RCA a vinovatului, alături de actele de identificare proprii şi cele ale maşinii sale, la un centru de constatare al companiei de asigurări a vinovatului;
  • În cazul în care deţii un vehicul înmatriculat în România, eşti păgubit în urma unui accident provocat pe teritoriul României de un vehicul înmatriculat în altă ţară şi doresti să intri în posesia despăgubirilor cuvenite, trebuie să ştii că entitatea căreia trebuie să te adresezi este reprezentanţa de despăgubiri în România (a asigurătorului străin) sau Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.). Datele de contact sunt disponibile pe pagina de internet www.baar.ro sau pe www.asfromania.ro.
  • Conducătorii celor două vehicule implicate în accident completează împreună un singur formular.
  • Fiecare conducator completeaza corect si complet una din sectiunile formularului (fie pe cea din dreapta, fie pe cea din stanga - intitulate Vehicul A si Vehicul B). Fiecare este destinata unuia dintre cei doi conducatori, cu datele de identificare personale ale detinatorului politei de asigurare, ale conducatorului vehiculului, ale vehiculului si cele din polita de asigurare de raspundere civila auto).
  • Realizeaza schita accidentului! Formularul include si un spatiu comun pentru realizarea schitei accidentului. Deseneaza o singura schita de comun acord cu celalalt sofer implicat.
  • Formularul CA are 2 pagini autocopiative. Fiecare conducator auto isi pastreaza cate o pagina. Si copia si originalul au aceeasi valoare juridica.
  • Nu modifica insemnarile din formular dupa completarea si semnarea acestuia cand te intorci acasa;
  • Solicita-i celuilalt sofer implicat in accident sa iti arate documentele de identificare (carte de identitate, talonul masinii, permisul de conducere si polita RCA). Poti evita astfel cazuri in care datele de identificare sunt scrise gresit sau chiar sunt furnizate intentionat alte date (datele altei masini, din alta polita RCA, din alt permis de conducere, etc.).
  • Este de preferat să pastrezi copii după documentele relevante: adrese, declaraţii, formulare, asigurare RCA, talon, buletin. Acestea se pot dovedi utile în momentul în care veţi merge să solicitaţi despăgubirea.
  • Formularul impreuna cu toate documentele de mai jos se depun la societatea de asigurare.
  • Daca DORITI sa cereti plata unor despagubiri ca urmare a accidentului produs, depuneti imediat formularul la compania de asigurari mentionata de celalalt conducator pe formular, adica catre societatea care asigura RCA celalalt vehicul implicat.
  • Daca NU DORITI sa cereti plata unor despagubiri ca urmare a accidentului produs, depuneti imediat formularul CA catre compania de asigurari la care aveti incheiata polita RCA. In oricare dintre cazuri trebuie sa va prezentati personal la asigurator unde veti depune formularul CA si completati o declaratie tipizata. Dupa aceasta asiguratorul va va elibera documentul de introducere in reparatie, va stabili vinovatia si va acorda despagubirea (dupa caz).
Fiecare dintre parti sa depuna formularul de constatare amiabila:
  • la asiguratorul propriu RCA
  • la asiguratorul RCA al celuilalt autovehicul, in situatia in care se invoca pretentii de despagubire.
Desi legislatia nu specifica in mod expres, termenul maxim in care trebuie sa transmiteti formularul CA catre companiile de asigurare este de 24 ore.
Vezi aici documentele necesare deschiderii dosarului de dauna.

Accident cu victime

Dacă au existat răniţi:
  • sună la 112 pentru declararea accidentului, chemarea politiei si a echipelor medicale;
  • nu părăsi locul accidentului până la venirea Poliţiei!
  • nu modifica pozitia autovehiculelor;
  • poliţia va stabili vinovăţia, va încheia procesul verbal şi va elibera autorizaţia de reparaţie;
  • şoferul găsit vinovat va da o copie a poliţei sale RCA celuilalt şofer;
Important: În situaţia în care cel vinovat de producerea daunei are vehiculul înmatriculat în România dar nu deţine o asigurare obligatorie RCA valabilă la data producerii accidentului sau, în cazul accidentelor cu vătămări corporale şi/sau deces, nu este identificat, iti recomandăm să te adresezi Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.